În ultima perioadă s-a vorbit tot mai mult, în spațiul public, despre unirea României cu Republica Moldova. S-au auzit mesaje clare și de la Chișinău, acolo unde Maia Sandu își încheie al doilea mandat de președinte și urmează să iasă din scena politică, iar la București au apărut ecouri atât dinspre Președinție, cât și dinspre Guvern. În acest ecou s-a strecurat și ideea potrivit căreia moldovenii nu și-ar dori unirea. Această afirmație este însă mai degrabă expresia lipsei de curaj în luarea unor decizii majore, decizii care ar trebui asumate de o clasă politică responsabilă.
Este adevărat că astăzi există rețineri față de acest proces. Timp de peste 35 de ani, politicienii de la Chișinău și de la București au promovat constant un mesaj diferit, folosind mijloacele de manipulare și influențare pe care le-au avut la dispoziție, beneficiind practic de un monopol al comunicării publice. În momentul în care, în spațiul public, va exista o comunicare pozitivă, coerentă și susținută pe tema unirii, pe toate canalele, este foarte probabil să apară și o favorabilitate reală pentru acest proces.
A lucra la unire înseamnă să lansezi constant mesaje publice, să informezi populația, să o pregătești și să o deschizi către un asemenea proces. Nu înseamnă să arunci din când în când câteva fraze, însoțite de regretul resemnat că „nu se vrea”. Cine să vrea, când marile procese istorice nu sunt inițiate de popor, ci de elite? Poporul le susține, dar nu le declanșează. Astăzi ne preocupăm de lucruri mărunte: funcții, putere personală, acumulări materiale. În acest timp, clasa politică românească refuză efectiv să facă lucruri mari, deși contextul istoric există. Unirea nu doar se predică. Unirea se face.
Militez pentru unire încă din adolescență. Știu că, în 1918, Unirea nu s-a realizat atât din voința inițială a boierimii locale, cât mai ales sub presiunea unei amenințări existențiale: pericolul bolșevic, care ar fi șters de pe fața pământului inclusiv elitele ce ezitau atunci. Insecuritatea a generat Unirea, nu confortul unei perioade de pace. Marile decizii istorice nu se nasc din relaxare, ci din conștiința pericolului și din nevoia de supraviețuire. Idealul Unirii se regăsește și astăzi în prevederile statutare ale AUR și este unul dintre puținele motive pentru care am acceptat să fac pasul spre politică.
