Ca inginer constructor cu peste două decenii de experiență, am lucrat la proiecte care au transformat fața României – de la autostrăzi ce străbat Carpații până la parcuri eoliene în Dobrogea. Fiecare dintre aceste lucrări a avut o durată de execuție de 5 până la 10 ani. De ce vă spun asta? Pentru că cea mai importantă lecție pe care am învățat-o este aceasta: în dezvoltarea națională, timpul se măsoară în decenii, nu în mandate.
România suferă de o miopie strategică acută. Suntem obsedați de ciclurile electorale de 4 ani, sacrificând viziunea pe termen lung pentru victorii politice efemere. Însă, priviți în jurul nostru. Fiecare realizare măreață a acestei țări – Transfăgărășanul, Canalul Dunăre-Marea Neagră, sistemul hidroelectric de pe Olt – a fost rodul unei gândiri care a depășit cu mult un singur mandat.
În construcții, orice proiect major începe cu un studiu de fezabilitate. Analizezi solul, clima, riscurile seismice – factori care influențează structura pe parcursul a 50-100 de ani. La fel ar trebui să gândim și strategiile naționale. Care vor fi nevoile energetice ale României în 2050? Cum va arăta agricultura noastră într-o lume afectată de schimbări climatice? Ce industrii vor ancora economia peste 30 de ani?
Planificarea pe termen lung nu este o alegere, ci o necesitate într-o lume în schimbare rapidă. Țările care excelează – precum Coreea de Sud sau Singapore – au planuri naționale care se întind pe generații. În anii ’60, Coreea era mai săracă decât România. Azi, e printre liderii mondiali în tehnologie. De ce? Pentru că în timp ce noi oscilam între reforme și contrareforme, ei urmau cu tenacitate un plan strategic multi-decadal.
Un exemplu concret: infrastructura. În 2008, am fost implicat într-un studiu pentru autostrada Pitești-Sibiu. Șaisprezece ani mai târziu, încă vorbim despre ea. În contrast, Spania a planificat în anii ’80 să conecteze fiecare oraș important la o rețea de autostrăzi. Au lucrat constant peste două decenii, indiferent de culoarea guvernului. Rezultatul? O infrastructură de invidiat care a catapultat economia spaniolă.
Alt exemplu: educația. Finlanda a decis în anii ’70 să devină un lider mondial în educație. Au reformat temeinic sistemul școlar, au investit masiv în formarea profesorilor. Dar roadele – elevii finlandezi în top PISA – s-au văzut abia după 20 de ani. La noi, fiecare ministru vine cu o altă ‘revoluție’ în educație, abandonată de următorul. Rezultatul? Haos și regres.
Proiectele mari au nevoie de stabilitate, predictibilitate și angajament politic trans-partizan. Ca manager de proiect, când construiești un baraj, nu poți să schimbi fundamental designul la fiecare rotație de echipă. În mod similar, strategiile naționale – fie că e vorba de tranziția energetică sau de digitalizare – necesită un acord larg, care să supraviețuiască ciclurilor electorale.
Un alt aspect crucial: eșalonarea. În construcții, nu torni întregul beton dintr-o dată. Lucrezi etapizat, evaluezi, ajustezi. Similar, planurile naționale trebuie structurate în faze de 5-10 ani, cu puncte clare de control. De exemplu, un plan de reindustrializare ar putea avea: 2025 – cadru legislativ & stimulente; 2030 – infrastructură & formare; 2035 – atragere investitori; 2040 – scale-up & export. Fiecare etapă construiește pe succesul celei anterioare.
România are nevoie disperată de acest tip de ‘masterplan’ în fiecare domeniu vital:
- Un plan energetic 2025-2050, echilibrând nuclear, regenerabile și gaze
- O strategie de securitate alimentară 2030-2060, adaptată la schimbări climatice
- Un program de revitalizare rurală 2025-2045, dincolo de subvenții
- Un plan de expansiune tech 2025-2040, transformând România în ‘Silicon Valley al Europei’
Aceste strategii nu sunt documente rigide, ci ‘hărți vii’ care se adaptează, păstrând destinația finală. Ele oferă investitorilor, antreprenorilor și tinerilor acea resursă esențială: încrederea în viitorul României.
În inginerie, ne ghidăm după zicala: ‘Bunicii plantează copaci sub a căror umbră nu vor sta niciodată’. În politică ar trebui să gândim la fel. Poate că nu voi fi eu cel care va tăia panglica la lansarea ‘Silicon Valley’-ului românesc. Poate că voi fi doar cel care a pus prima cărămidă. Dar asta nu mă oprește.
A construi pentru viitor cere viziune, curaj și, mai ales, umilitate. Trebuie să acceptăm că unele dintre cele mai mari realizări ale noastre vor fi creditate altora. Dar asta nu contează. Ce contează este că, peste 50 de ani, strănepoții noștri vor spune: ‘Generația aceea a avut înțelepciunea să gândească departe și tăria să pună România înaintea politicii’.
Căci, în fond, ce este un politician, dacă nu un arhitect al viitorului, un constructor al destinelor naționale? Să ne ridicăm, așadar, la înălțimea acestei chemări nobile și să proiectăm cu îndrăzneală arcele României de mâine peste orizonturile îndepărtate ale istoriei.”
