Partidele sistem nu caută reformă. Caută control total. În loc să oprească risipa bugetară, să reducă cheltuielile publice aberante, să elimine contractele cu dedicație și pensiile speciale, vin cu o soluție toxică: infiltrarea serviciilor de informații în ANAF.
Nu e vorba despre combaterea evaziunii, ci despre consolidarea unui aparat represiv. În loc să taie din furt, vor să bage frica în antreprenori. În loc să oprească deducerile fictive de TVA care se fac în complicitate cu rețele protejate politic, preferă să transforme ANAF într-un instrument de presiune.
Am mai văzut ce înseamnă implicarea serviciilor în justiție. Nu a ieșit bine. S-a ajuns la poliție politică, la dosare făcute la comandă, la cariere distruse și vieți demolate. Se decidea în birouri secrete cine are voie să facă politică și cine nu, cine e „curat” și cine trebuie executat mediatic. Nu vrem să repetăm acea epocă sumbră cu altă etichetă.
Economia la negru sau la gri apare întotdeauna atunci când statul devine abuziv, când taxele sunt prea mari, iar funcționarea instituțiilor este disfuncțională. Nu e un fenomen dorit, ci o formă de supraviețuire a mediului privat care încearcă să rămână pe linia de plutire și să obțină un minim profit într-un climat ostil. Soluția nu este represiunea, ci corectarea cauzelor.
Deficitul bugetar a trecut de 30 de miliarde de euro – adică aproape 30% din întreg bugetul statului. E absurd să crezi că problema este la colectare și că o rezolvi cu controale și servicii în ANAF. Valoarea totală a evaziunii fiscale în România este estimată, în mod optimist, tot la aproximativ 30 de miliarde de euro. Așadar, chiar presupunând – complet nerealist – că această evaziune ar fi eliminată complet, nu am face decât să echilibrăm bugetul actual. Însă acest lucru nu s-a întâmplat nicăieri în lume, nici măcar în cele mai avansate state occidentale. În realitate, statul nu poate recupera mai mult de 4–5 miliarde de euro anual. Restul vine din risipă, din furt, din privilegii și din politici publice iresponsabile. Adevărata problemă se întoarce inevitabil către reducerea risipei bugetare și o reformă administrativă profundă.
Dacă partidele sistem recunosc fățiș că nu au resursă umană capabilă să conducă administrația și instituțiile României, atunci ar trebui să se retragă în opoziție. Românii nu au votat servicii de informații, ci partide care să guverneze responsabil. Într-un stat democratic, serviciile au un rol limitat și clar definit, iar în România acest rol nu a fost îndeplinit niciodată așa cum trebuie. Nu le revine misiunea de a conduce în locul celor aleși, nici de a decide cine trăiește politic și cine nu.
Aceasta este rețeta partidelor sistem: ei risipesc banii publici, dar dau vina pe mediul privat. Ei creează deficitul, dar cer mai mult control. Ei politizează instituțiile, dar pretind că apără legea. În realitate, România nu mai e condusă democratic, ci administrată ca o colonie internă de grupuri de interese care își împart puterea prin frică și supraveghere.
Serviciile nu au ce căuta în justiție, în presă, în politică și cu atât mai puțin în ANAF. E nevoie de un stat care să lucreze pentru cetățeni, nu împotriva lor. România trebuie eliberată din mâinile acestui sistem care își apără privilegiile și își înscenează propria moralitate.
