România are astăzi aproximativ 5 milioane de angajați în mediul privat. Cu acești oameni, care chiar produc valoare, trebuie să susținem un aparat bugetar de 1,3 milioane de persoane, peste 5 milioane de pensionari și aproximativ 4 milioane de copii. Este pur și simplu imposibil. Așa se explică de ce ne sufocăm sub povara fiscală și de ce orice efort de redresare pare zadarnic.
Dintr-o populație totală de aproximativ 19 milioane de locuitori, angajații din mediul privat reprezintă doar 26%. Așadar, mai puțin de un român din patru muncește efectiv pentru a susține întreaga structură socială a statului. Este un dezechilibru nesustenabil și periculos.
Pensionarii și-au plătit corect contribuția o viață întreagă, dar statul român le-a furat valoarea prin inflație, iar acum tot bugetul de stat trebuie să acopere golurile din fondul de pensii.
Pentru comparație, în Marea Britanie, cu o populație de aproximativ 70 de milioane, există peste 30 de milioane de angajați în mediul privat, adică aproximativ 43% din totalul populației. Sistemul lor susține 13 milioane de pensii de stat – un raport de peste două persoane active în privat la fiecare pensionar. La noi, raportul este inversat. De aici și sentimentul generalizat de sufocare economică: prea puțini muncesc, prea mulți depind de aceștia.
Problema fundamentală a României nu este doar corupția sau incompetența, ci raportul total dezechilibrat dintre cei care muncesc în economia reală și restul populației. Cu birocrație nu produci pâine, brânză sau carne. Cineva trebuie să le muncească, să le crească, să le proceseze. Aici intervine blocajul: prea puțini oameni sunt implicați în activități care generează cu adevărat plusvaloare.
Unica soluție pe termen lung este creșterea numărului de angajați în mediul privat și dezvoltarea producției naționale, atât pentru consumul intern, cât și pentru export. Ideal ar fi să dublăm numărul actual de angajați, dar chiar și dacă am ajunge la 7 milioane în următorii ani, ar fi un progres uriaș. Acești oameni pot veni din diaspora, din rândul celor care astăzi nu lucrează oficial, din studenți sau pensionari activi – cu o condiție: să nu plătească taxe, ci să fie încurajați să contribuie cu munca lor.
Pentru asta e nevoie de programe publice serioase: investiții în producție, scăderea taxelor pe muncă, finanțări dedicate antreprenorilor cu experiență, fonduri europene sau naționale cu dobândă zero sau subvenționată. E nevoie de locuințe accesibile pentru românii care vor să revină acasă. România este, prin Constituție, un stat social. E timpul să-l facem și funcțional.
Fără politici economice clare și coerente, statul român se va prăbuși sub greutatea propriei neputințe. Suntem deja într-o stare de faliment mascat: tipărim bani fără acoperire, ne împrumutăm constant, iar deficitele explodează. Nu este suficient să jonglăm cu politici monetare. Avem nevoie de strategie economică, producție, locuri de muncă reale și investiții care creează valoare, nu doar hârtii și birocrație.
Un număr mai mare de angajați în privat înseamnă producție mai mare, o ofertă agregată mai mare de bunuri și servicii, reducerea inflației, taxe mai mici dar venituri mai mari la buget, consolidarea României prin premierea muncii, un PIB mai mare, o țară mai stabilă, mai bogată și mai puternică.
