România, cu o masă monetară de aproximativ 7,000 de euro per capita, are una dintre cele mai mici mase monetare din Europa. Spre comparație, în Polonia și Ungaria, masele monetare sunt considerabil mai mari, de 18,000 euro și, respectiv, 15,000 euro per capita, iar în țări dezvoltate, precum Germania și Franța, se ajunge la peste 40.000 de euro per capita. Această discrepanță ridică întrebări serioase despre starea finanțelor în România și dacă nu cumva acest nivel redus este un factor care menține economia subdezvoltată.
Sigur că statele cu o economie puternică au nevoie de o masă monetară mai mare, însă discrepanțele sunt imense. Așa cum arată nivelul din România, cel mai probabil asistăm la o limitare intenționată pentru a menține economia în subdezvoltare. Această situație, caracterizată de o masă monetară insuficientă, împiedică investițiile semnificative și expansiunea economică necesară pentru a reduce decalajele față de alte state europene.
O masă monetară mică limitează economia României în mai multe moduri. În primul rând, scade capacitatea de investiții publice. Fără resurse suficiente, guvernul nu poate investi în infrastructură, educație sau sănătate, aspecte care ar putea stimula economia și crea locuri de muncă. Având în vedere și șomajul scăzut din România, creșterea numărului de locuri de muncă trebuie să se facă prin atragerea românilor din afara țării, oferindu-le salarii bune. În al doilea rând, salariile rămân la un nivel scăzut, deoarece investițiile private sunt descurajate într-un climat cu puțină lichiditate. Antreprenorii și întreprinderile mici găsesc cu greu finanțare pentru a-și dezvolta afacerile, iar acest lucru afectează în mod direct creșterea economică și standardul de viață al cetățenilor.
Masa monetară redusă limitează și lichiditățile disponibile pentru investiții, motiv pentru care dobânzile sunt mult mai mari decât în restul Europei. Aceste rate mari ale dobânzilor fac ca firmele românești să suporte costuri de finanțare mult mai ridicate, ceea ce le reduce competitivitatea atât pe plan intern, cât și pe plan internațional. Lipsa de lichidități și finanțarea costisitoare îi împiedică pe antreprenori să-și dezvolte afacerile, frânând astfel progresul economic general.
Limitarea masei monetare generează în cele din urmă creșterea datoriei externe, atât publice, cât și private. Fără suficient capital intern, România este obligată să se împrumute de pe piețele externe pentru a susține cheltuielile și investițiile. Nu am dori să credem că acest lucru se face în mod premeditat pentru a crește datoria țării, însă consecințele sunt evidente: o dependență mai mare de finanțele externe și o vulnerabilitate crescută la fluctuațiile economice internaționale.
România înregistrează un deficit de balanță comercială foarte mare. Producem prea puțin și importăm prea mult. Expansiunea masei monetare nu trebuie să se realizeze prin finanțarea cheltuielilor curente ale statului, ci prin finanțarea dezvoltării producției și agriculturii în sectoare unde există un consum intern ridicat acoperit de importuri. De exemplu, dacă românii consumă pâine congelată, dar o importăm, ar trebui să se construiască fabrici locale care să acopere această nevoie. Dacă importăm 80% din carnea de porc consumată, ar trebui să finanțăm ferme pentru creșterea porcilor. Aceste măsuri ar stimula producția internă, ar reduce dependența de importuri și ar întări economia.
Pentru a ajunge la un nivel comparabil cu țările din regiune, masa monetară ar trebui să crească treptat. O soluție ar fi finanțarea construcției rețelei de autostrăzi, o investiție publică cu potențial ridicat de creștere economică. Aceasta nu doar că ar crea locuri de muncă și ar stimula economia, dar ar facilita transportul și comerțul, conectând regiunile și îmbunătățind accesul la piețele interne și externe. Investițiile în sectorul imobiliar, producție și agricultură ar fi complementare, susținând o creștere sustenabilă. România are nevoie de o abordare strategică și echilibrată pentru a-și spori masa monetară și a-și susține economia, mai ales în contextul în care decalajele față de statele europene mai prospere devin din ce în ce mai evidente.
